Externe

Un elicopter militar rus a pătruns în spațiul aerian al Finlandei. Este al doilea incident de acest tip în ultima lună

Un elicopter militar rus, a pătruns miercuri dimineața în spațiul aerian al Finlandei, în contextul tensiunilor generate de planul Guvernului de la Helsinki privind aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

„Aparatul a fost un elicopter de tip Mi-17, iar presupusa pătrundere în spațiul aerian finlandez a fost de patru-cinci kilometri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Helsinki, citat de Agenția France-Presse și de cotidianul Le Monde.

Este al doilea incident de acest tip produs în spațiul aerian al Finlandei în ultima lună, pe fondul tensiunilor generate de planul Guvernului finlandez de aderare la NATO. Pe 8 aprilie, un aparat de zbor aparținând armatei ruse a pătruns scurt timp în spațiul aerian al Finlandei.

Rusia se opune vehement aderării Suediei și Finlandei la NATO. În martie, patru avioane de vânătoare ruse au pătruns în spațiul aerian suedez în zona Insulei Gotland din Marea Baltică, mai notează sursele citate.

Administrația lui Vladimir Putin a avertizat că eventuala admitere a Suediei și Finlandei în NATO va atrage consecințe în materie de securitate.

„NATO nu este tipul de alianță care garantează pace și stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianța Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Kremlinul a atras atenția că Rusia va trebui să „reechilibreze situația” dacă Suedia și Finlanda devin membre NATO.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *