Un ex-consilier al lui Plahotniuc, audiat în dosarul „Kuliok”: Ce a spus despre video

Fostul consilier al lui Vladimir Plahotniuc, Adrian Radu, a fost audiat ieri, 5 noiembrie, în dosarul „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte Igor Dodon. Martorul a explicat cum au fost selectate și prelucrate înregistrările video ale întâlnirilor dintre cei doi politicieni. Declarațiile sale au provocat noi contradicții între procurori și avocații apărării.
Adrian Radu, audiat în calitate de martor al acuzării, a participat la ședința de judecată prin videoconferință, deoarece se afla într-o deplasare de serviciu.
Acesta a declarat că a primit de la Vladimir Plahotniuc un stick de memorie care conținea imagini surprinse în patru zile diferite de trei camere de supraveghere instalate în sediul Partidului Democrat. Pe dispozitiv se aflau și înregistrări audio realizate cu ajutorul unui reportofon.
Martorul a explicat că, împreună cu Serghei Iaralov, a selectat secvențele considerate importante, a eliminat anumite fragmente și a suprapus sunetul înregistrat separat peste imaginile video. Procedura a fost necesară deoarece sunetul captat de camere nu era suficient de clar.
Înregistrările surprindeau discuții despre o eventuală alianță între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. În unele fragmente, Plahotniuc vorbea despre posibilitatea retragerii sale din politică, iar Dodon îi promitea sprijinul lui Vladimir Putin și îl îndemna să efectueze o vizită în Rusia.
Procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a declarat că audierea a permis clarificarea provenienței materialelor și a modului în care acestea au ajuns în posesia organelor de urmărire penală. Totodată, martorul a confirmat că înregistrările au fost furnizate de Plahotniuc și ulterior ridicate de un ofițer de urmărire penală de la sediul PDM.
Avocații lui Igor Dodon consideră însă că declarațiile martorului susțin argumentele apărării. Aceștia afirmă că imaginile difuzate public au fost modificate la indicațiile lui Plahotniuc și Iaralov, fapt care ar pune la îndoială autenticitatea lor și posibilitatea utilizării acestora ca probe în instanță.
Avocatul Petru Balan a atras atenția asupra faptului că martorul nu a putut confirma cu exactitate data și ora realizării înregistrărilor.
„Domnul martor nu poate confirma câteva lucruri foarte importante: data și ora acestor înregistrări”, a declarat avocatul.
Acesta a explicat că datele afișate inițial pe fișiere nu corespundeau realității, iar în urma prelucrării și transferării materialelor pe un alt dispozitiv, informațiile privind data și ora s-ar fi modificat.
De cealaltă parte, procurorii resping aceste obiecții și susțin că expertiza judiciară nu a identificat urme de montaj în înregistrarea utilizată drept probă în dosarul penal.
Petru Iarmaliuc a precizat că evenimentele surprinse în imagini sunt confirmate inclusiv prin alte declarații și documente. În opinia acuzării, eventualele neconcordanțe privind data, ora sau subtitrările nu afectează esența acuzațiilor formulate împotriva fostului șef al statului.
La următoarea ședință de judecată urmează să fie audiați șase martori propuși de apărare. Printre aceștia se numără și o fostă angajată a Președinției din perioada mandatului lui Igor Dodon, care ar fi fost prezentă la semnarea unor decrete.
Amintim că Igor Dodon este acuzat că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600.000 și un milion de dolari pentru promovarea intereselor Partidului Democrat.
Fostul președinte respinge acuzațiile și pledează nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Propunerea avocaților, de a aduce noi martori este o ficțiune, deoarece aceștea n-au participat la dicuțiile dodo – plahoniuc. Cu cât procesul va dura, cu atât mai „ curat ” va ieși dodon.