Cât de des aţi fost martori ai unor situaţii absurde, care v-au dezarmat total şi în loc de concluzie aţi ridicat din umeri zicând: „Am impresia că trăiesc într-un film cu proşti”? Iar filmul acesta e de foarte lung metraj. Parcă nu se mai termină niciodată. Acţiunea, cadrele, decorurile, regizorul, unghiul de filmare – totul diferă de la o reprezentaţie la alta, doar protagoniştii sunt aceiaşi mereu: proştii. În roluri principale apar câteodată artişti noi, produse ale societăţii, care poate nici n-ar părea atât de proşti, dacă nu i-ar încuraja alţii să-şi etaleze această „calitate”. Urmărind mai multe episoade din acest interminabil serial foileton cu proşti, am observat că vechile axiome sunt în continuare valabile:
1. Prostia e molipsitoare, aşadar aveţi grijă cu cine vă-nsoţiţi!
2. Prostia e periculoasă: nu e bine să te prefaci prea mult timp că eşti prost, s-ar putea să rămâi aşa.
3. Prostia e veşnică şi omniprezentă.
Dar cel mai enervant este momentul în care pici chiar tu de prost, pentru că n-ai fost suficient de vigilent să părăseşti repede locul faptei, atunci când personajele din film evadează în viaţa reală şi ţin morţiş să îţi dea un autograf.
„În lume sunt mai mulți proști decât oameni.” (Heinrich Heine)
Timpul Suplimentul Femeia
