Editorial

Un film de excepție refăcut la Chișinău

Ce poate fi mai incredibil decât intrarea în greva foamei a oamenilor lui Usatîi? Cu mult înainte de a ajunge primar Renato Usatîi, toată presa a scris și a atenționat despre ce fel de om e acesta. Dar nu a interesat pe nimeni. De ce să intereseze până la urmă. Șor stă bine-mersi în fotoliul primăriei din Orhei, Usatîi a fugit de o grămadă de vreme în Federația Rusă, de unde mai dă conferințe live sau îl mai toarnă pe Plahotniuc, fără să se uite înapoi, în timp ce fiecare bandit are alături o armată de credincioși, care, probabil, își primesc și ei procentul.

Însă, înainte de un război între „familii”, ar fi bine să caște ochii fiecare și să înțeleagă cu cine se bate. Haideți să facem o recapitulare: Șor, cooperantul, primar; Usatîi, banditul, ascuns în Rusia; Chirtoacă, un mic copil pe lângă cei doi amintiți, arest la domiciliu. Apoi să o luăm de mai departe: să ne amintim de cei doi Țopa, care și-au găsit la rândul lor grupul de credincioși, sau de Vladimir Filat. Și aceștia au vrut să dea de pământ cu Plahotniuc.

Cei doi Țopa nu au avut mai multă putere decât Usatâi, dar cel puțin s-au ascuns într-o țară mai democrată. Cine îi crede inocenți e fraierul satului, ca să mă exprim mai artistic. În primul rând, nu există nevinovați. În al doilea rând, vorbim și în cazul lor de delapidări, cum i se impută „Nașului”. Iar în al treilea rând, au avut grijă să își facă și ei o televiziune care să lucreze la cosmetizarea imaginii lor. Desigur, la acest capitol Plahotniuc e campion european. N-ai cum să îl egalezi.

Filat, unul din cei mai importanți oameni de la cârmuirea de atunci a țării, s-a crezut Prâslea cel Voinic. Dar și el a uitat un lucru extrem de important: Prâslea nu era cu musca pe căciulă. Filat, știind bine că e cu rața în gură și cu oul în buzunar (Cățeluș cu părul creț), în loc să tacă mâlc, s-a luat la trântă. Și, după cum știți, a pierdut.

Vladimir Plahotniuc, acest Don Corleone, a știut din timp cum merg lucrurile în politică și a avut grijă să aibă în seif exact ceea ce trebuie: ouăle și rațele furate de ceilalți. Acuma, desigur, nu cred că dacă altul ar fi fost Don Corleone, ar fi fost mai moral. Fiindcă simplul fapt că au intrat în această cursă ne arată că vorbim de oameni din aceeași stofă, angajați în același joc.

Mă întreb doar, amintindu-mi acțiunea filmului, cine este brutarul trezit fără să vrea în mijlocul războiului dintre familii? Eu aș paria pe Chirtoacă. Poate pentru simplul motiv că el n-a încercat să dea cu nimeni de podele, el pur și simplu ocupa un loc incomod. Sau mai bine spus: dorit. În rest, mă macină „dialectica” arestului la domiciliu: Chirtoacă nu e în închisoare pentru că nu există un dosar serios împotriva lui? Sau: Chirtoacă nu e în închisoare fiindcă e mai bine (pentru unii) să existe un interimar decât anticipate? O investiție bună acum ar aduce câteva procente la alegerile viitoare.

Cam așa arată filmele la Chișinău. Vizionare plăcută în 2018! Sau mai bine facem unirea cu România și lăsăm filmele pentru serile de sâmbătă. Nu că în România nu se poate filma „Nașul”, dar cel puțin acolo mai există un regizor din Vest care le mai dă la palmă mafioților și care cel puțin se asigură că figuranții (adică oamenii simpli) au un trai decent. Ori un trai decent pentru noi ar fi deja alt film, unul din care să ne convină să facem parte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *