Un fost preot naționalist polonez, reținut la sosirea în Marea Britanie
Jacek Miedlar, 28 de ani, cunoscut în Polonia pentru legăturile sale cu gruparea naționalistă de extremă dreapta ONR, al cărei capelan neoficial este, a fost invitat să ia cuvântul în cursul unei adunări la Telford, organizată de grupul de extremă dreapta Britain First.
Arestat temporar la sosirea pe aeroportul Stansted din Londra, el nu a putut fi prezent la acest miting, a informat The Guardian.
„Un individ a fost reținut la orele 08.40 pe aeroportul Stansted de către poliția de frontieră care a operat în strânsă colaborare cu poliția din Essex", a confirmat Ministerul britanic de Interne.
"Când considerăm că o persoană reprezintă un risc, poliția de frontieră îi poate interzice intrarea și fac acest lucru", a adăugat ministerul.
„O veste proastă pentru Britain First: preotul antisemit Jacek Miedlar a fost arestat și împiedicat să intre în țară", a scris pe Twitter grupul antirasist „Hope not Hate".
Jacek Miedlar este cunoscut pentru declarațiile sale xenofobe și participarea la mitinguri împotriva migranților.
Congregația sa i-a interzis să se exprime în public, obligându-l să demisioneze în septembrie.
Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!