Un fost președinte de țară, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie
Lula a fost dus de poliţie în oraşul sudic Curitiba, unde a fost judecat şi condamnat la sfârşitul anului trecut, iar de acolo el a fost transferat la sediul Poliţiei federale pentru a-şi executa sentinţa. În faţa clădirii Poliţiei au avut loc ciocniri între mulţimea venită să îl susţină pe fostul preşedinte brazilian şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa pe oameni.
Într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de susţinători ai Partidului Muncitorilor adunaţi în faţa clădirii sindicale din Sao Paulo, primul preşedinte al clasei muncitoare din Brazilia a insistat asupra nevinovăţiei sale şi a spus că se va întoarce.
„Nu sunt deasupra legii. Dacă nu aş fi crezut în lege, n-aş fi început un partid politic. Aş fi început o revoluţie", a afirmat el. Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 72 de ani, una dintre personalităţile politice cele mai charismatice de la începutul acestui secol în America Latină, urmează să ispăşească o pedeapsă de 12 ani şi o lună de închisoare după ce a fost găsit vinovat că a primit un apartament de lux la malul mării din partea unei societăţi de construcţii, în schimbul unor favoruri în adjudecarea unor licitaţii publice.
Fostul preşedinte (2003-2010) neagă vehement acuzaţiile, invocând absenţa de probe şi denunţă un complot vizând să-l împiedice să candideze la al treilea mandat, la opt ani după ce a plecat de la putere şi la un nivel de popularitate-record.
Sursa: Adevarul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!