Sport
Un fotbalist belgian a fost confundat cu un terorist
Mai multe persoane cazate în același hotel cu jucătorii naționalei Belgiei au sunat la poliție pentru a anunța prezența unei persoane cu aspect "suspect și periculos". La fața locului a sosit rapid un echipaj de poliție, care l-a recunoscut pe internaționalul belgian. Nainggolan, de origine indoneziană, nu a părut prea deranjat de această situație, ba chiar a acceptat să se fotografieze alături de polițiștii respectivi.
„Din fericire, m-au recunoscut imediat. Se pare că am un ‘look’ înfricoșător”, a comentat mijlocașul, citat de cotidianul La Derniere Heure.
Meciul dintre Belgia și Spania ar fi trebuit să se dispute marți seara la Bruxelles, dar a fost anulat din cauza riscului sporit de atac terorist.
Sursa: agerpres.ro