Ultima oră

Un FRANCEZ oferă soluții pentru dezvoltarea URBANĂ a Republicii Moldova. Oraşul Chişinău este unul frumos, verde, simplu şi întins

Potrivit Serviciul de presă al MDRC, arhitectul francez a comunicat că a venit în ţara noastră cu scopul de a împărtăşi experienţa sa profesională în promovarea construcţiilor durabile, tehnologii şi metode noi de construire.

De asemenea, Francois Leclercq a specificat că în cadrul vizitei va discuta cu tinerii specialişti din domeniu pentru a iniţia parteneriate şi colaborări în vederea schimbului de experienţă privind planificarea teritorială, dezvoltarea urbană şi dezvoltarea infrastructurii.

Totodată, Francois Leclercq a precizat, în contextul dezvoltării urbane, că oraşul Chişinău este unul frumos, verde, simplu şi întins, unde necesită a fi dezvoltată o structură ce ar integra multitudinea de transport şi ar facilita deplasarea maşinilor prin oraş.

Ministrul Marcel Răducan a mulţumit oaspetelui pentru interesul de a promova în rîndurile specialiştilor din ţara noastră experienţa europeană în domeniul arhitecturii şi a remarcat că Republica Moldova are tendinţa de a promova şi a susţine pe deplin noile tehnologii inovaţionale în domeniul construcţiilor.

În cadrul vizitei în ţara noastră, arhitectul francez va discuta cu membrii Uniunii Arhitecţilor din Republica Moldova despre consolidarea parteneriatului şi iniţierea unor proiecte comune, notează MOLDPRES.

Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *