Un grup de nave militare ale NATO a intrat în Marea Neagră
„Nava pilot a grupului este distrugătorul britanic de rachete HMS Duncan (D37). Din grup mai fac parte fregate aparţinând Forţelor Maritime Militare ale Spaniei – SPS Victoria (F82), Marinei Militare Turce TCG – Gemlik (F492), Forţelor Maritime din Germania – FGS Bayern (F217), precum și câteva nave mai mici" – se afirmă în comunicat.
Adjunctul ministrului ucrainean pe probleme legate de integrarea europeană, Anatoli Petrenko, a declarat la 24 aprilie că Ministerul Apărării din Ucraina sprijină poziţia referitoare la prezenţa navelor NATO în Marea Neagră. Potrivit afirmaţiilor sale, dacă în anul 2013 în regiunea Mării Negre se aflau doar 12.000 de militari, în prezent numărul lor se ridică la 32.000. În regiune, afirmă Petrenko, se mai află peste 100 de avioane şi 700 de tancuri.
Sursa: radiochisinau.md