Actualitate

Un grup de persoane cheamă toți unioniștii în PMAN. Iată ce vor să le facă

Tot atunci, să ceară celor două parlamente, de la Chișinău și București, ca la ședința comună din 27 martie, de la București, să voteze o hotărâre de aplicare a Actului Unirii.

Într-o conferință de presă la IPN, reprezentantul asociației, Anatolie Petrici, a spus că Actul Unirii votat de Sfatul Țării la Chișinău, la 27 martie 1918, decretul regal prin care acesta a fost promulgat, dar și legea Parlamentului României prin care a fost ratificat nu au fost contestate sau abrogate, fiind în vigoare și astăzi. „Odată ce sunt în vigoare, trebuie aplicate pentru a provoca efecte juridice”, spune Anatolie Petrici. Teritoriul pe care astăzi se află Republica Moldova este teritoriul României, iar cetățenii sunt români prin naștere, indiferent dacă dețin sau nu acte confirmative, a mai spus Anatolie Petrici.

Cât privește declarațiile de unire cu România, semnate de mai multe localități din Republica Moldova, Anatolie Petrici a spus că acestea sunt simbolice, nu pretind a avea efecte juridice. Sunt acțiuni legale, care se încadrează în câmpul dreptului la libera exprimare. Intervenția organelor statale, care le cer primarilor și consilierilor locali semnatari să anuleze aceste decizii, este un abuz, a menționat reprezentantul „Sirius”.

Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, se declară un unionist convins și spune că suntem aceeași comunitate etnică cu România, vorbim aceeași limbă, iar unirea e o necesitate națională.

Un alt reprezentant al asociației „Sirius”, Ion Rață, spune că gestul primăriilor care au anunțat public dezideratul unirii, chiar dacă nu este mai mult decât o acțiune de suflet, arată că o parte din populația de pe teritoriul Republicii Moldova trăiește cu ideea unirii.

Vasile Năstase, membru al aceleași organizații, susține decizia primarilor și a consilierilor de a vota unirea cu patria mamă. Potrivit lui, statul român este obligat să se implice mai mult prin acțiuni concrete pentru a face unirea mai repede.

Membrii „Sirius” au făcut un apel către ONG-urile unioniste să creeze un organ care va decide scenariul evenimentului din 25 martie. Ei au chemat la adunarea din PMAN și conducerea țării. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *