Actualitate

Un grup jihadist afirmă că îl deține pe românul răpit în Burkina Faso

Afirmând că vorbește în numele lui "Adnan Abou Walid Sahraoui, emirul Al-Mourabitoune", autorul acestei înregistrări în arabă "face apel la guvernul român să acorde o atenție serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deținut de grup".

"Guvernul român va purta întreaga responsabilitate pentru soarta ostaticului dacă întârzie să profite de ocazia care îi este oferită de a-și elibera cetățeanul", se mai menționează în înregistrare, într-o aparentă referire la lipsa negocierilor cu Bucureștiul, notează AFP.

Românul, agent de securitate într-o mină de mangan la Tambao, în nordul Burkinei Faso, în apropiere de frontiera cu Niger și Mali, a fost răpit la 4 aprilie de oameni înarmați care purtau turbane, dar până în prezent nu a fost avansată nicio revendicare considerată credibilă.

Înregistrarea difuzată de Al-Akhbar, care transmite frecvent revendicări jihadiste, se încheie prin reiterarea jurământului de credință față de gruparea Statul Islamic, anunțat săptămâna trecută în numele Al-Mourabitoune de Adnan Abou Walid Sahraoui și apoi dezmințit într-un comunicat atribuit lui Mokhtar Belmokhtar.

Revendicarea pare să fie deci un nou episod în lupta pentru influență în cadrul Al-Mourabitoune, grup născut în 2013 din fuziunea grupului lui Mokhtar Belmokhtar și a Mișcării pentru unicitate și jihad în Africa de Vest (Mujao), una dintre formațiunile jihadiste din nordul Mali vizate de operațiunea franceză Serval, lansată în ianuarie 2013.

În comunicatul care îi este atribuit, Mokhtar Belmokhtar caracterizează jurământul către SI și "califul musulmanilor Abou Baqr al-Baghdadi" nul și neavenit și reafirmă fidelitatea Al-Mourabitoune față de șeful Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri.

Specialiștii în domeniu din cadrul agenției mauritane au interpretat aceste declarații contradictorii drept un semn al ascensiunii lui Adnan Abou Walid Sahraoui în ierarhia grupului și al diviziunilor care ar putea să ducă la sciziune.

Un expert mauritan în jihadismul din zona Sahel, Isselmou Ould Salihi, vede și el în declarația atribuită lui Adnan Abou Walid Sahraoui, o "creștere de putere" a rivalului lui Belmokhtar.

Adnan Abou Walid Sahraoui a vorbit de mai multe ori în numele Al-Mourabitoune, pentru a revendica răpiri, atacuri sau atentate sinucigașe în nordul Mali, notează AFP.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *