Actualitate

Un incendiu izbucnit de la un foc de grătar a cuprins 30 hectare de pădure

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, care a coordonat echipele de intervenţie, a declarat, luni, că incendiul a fost localizat în jurul orei 01.00, iar echipajele de pompieri şi silvicultori continuă să acţioneze pentru supravegherea zonei şi lichidarea focarelor.

"Sperăm ca în cursul zilei să fie lichidat incendiul", a spus prefectul, care a menţionat că echipajele care au acţionat iniţial au fost înlocuite cu alte echipaje.

El a precizat că la intervenţie participă grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, condusă de inspectorul-şef, colonel Ion Burlui, detaşamentele de pompieri Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc şi Garda de intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Direcţiei Silvice Suceava, jandarmi, poliţişti, militari de la unitatea militară de vânători de munte din Vatra Dornei şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei, totalizând patru sute de persoane.

Potrivit ISU Suceava, incendiul de pe Dealul Bârnărel din apropierea municipiului Vatra Dornei a pornit cel mai probabil de la un foc pentru un grătar şi a cuprins iniţial o parcelă de plantaţie a Consiliului Local Vatra Dornei şi o parcelă cu material lemnos a Ocolului Silvic Vatra Dornei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la fondul forestier aflat în imediata apropiere. Extinderea rapidă a incendiului a fost favorizată de vântul puternic şi de cantitatea mare de resturi de exploatare care erau foarte uscate.

Potrivit sursei citate, au ars aproximativ 30 de hectare de resturi de exploatare şi litieră din fondul forestier.

Via mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *