Un interlop rus, apropiat de Igor Dodon, arestat la Sankt Petersburg fiind suspectat de omor. FOTO cu Kulibaba alături de Ivan Ceban
Oamenii legii din Sankt Petersburg l-au reținut pe fostul șef al Federației de lupte libere din capitala nordică, Vladimir Kulibaba, a declarat marți pentru Interfax o sursă informată. „Kulibaba a fost reținut în cadrul unui dosar de omor”, a spus interlocutorul agenției, fără a preciza detalii.
La începutul anilor 2010, Kulibaba era deja implicat într-un dosar penal: a fost acuzat de organizarea uciderii lui Vadim Chechel, directorul companiei de securitate Kaskad. Cu toate acestea, în 2012, pe baza achitării juriului, Tribunalul din Sankt Petersburg l-a considerat nevinovat pe Kulibaba.
Kulibaba a vizitat în iulie 2021 Chișinăul pentru a se implica în așa-numita Platformă civică „Uniunea Populară”, care organiza acțiuni de susținere a socialiștilor și comuniștilor în campania electorală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!