Actualitate

Un judecător din Căuşeni a fost trimis în instanță cu al doilea dosar penal pentru corupție

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, anul trecut magistratul a introdus în hotărâre date ce nu corespund realităţii. Astfel, au fost prejudiciate drepturile şi interesele ocrotite de lege ale participantului la proces, inclusiv dreptul la un proces echitabil. Prin acţiunile respective au fost afectate grav interesele justiţiei şi principiile statului de drept. La finele anului, 2013 Procuratura Anticorupţie a deferit justiţiei un alt dosar, în care, respectivul magistrat, împreună cu un consultant, sunt învinuiţi de corupere pasivă.

Cauza penală în privinţa judecătorului a fost trimisă pentru examinare în Judecătoria Căuşeni, iar pentru a asigura caracterul obiectiv de soluţionare a cauzei penale procurorul general, Corneliu Gurin, a înaintat Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea dosarului către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel. O decizie în acest sens nu a fost deocamdată luată.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *