Mi-am amintit de cozile lungi din Scuarul Operei Naţionale, unde, pe 20 ianuarie 2009, veniseră zeci de mii de oameni să-l petreacă pe ultimul drum. Câte discursuri înflăcărate au fost rostite atunci, câte promisiuni au fost făcute, mai ales din partea autorităţilor! Între acestea, îmi amintesc foarte bine, se promitea şi deschiderea unui Centru Cultural „Grigore Vieru”. Ei bine, în Chişinăul nostru, privatizat şi prihvatizat, încă nu s-a găsit un local pentru acest centru. Într-un timp, se vorbea că ar trebui să cedeze nişte spaţii Teatrul „E. Ionesco”, amplasat pe bulevardul Gr. Vieru. Cred că s-a pierdut prea mult timp cu astfel de discuţii. Şi, în genere, nu-i poţi cere aşa ceva unui teatru care a stat prin gazde mai bine de jumătate din viaţa sa. La urma urmei, de ce Vieru şi Ionesco ar trebui să stea înghesuiţi pe acelaşi scaun? E loc destul pentru ambii în capitală. Acum doi ani, se vorbea şi despre deschiderea unui muzeu „Gr. Vieru” la Pererâta. Zilele trecute, aflăm de la Călin Vieru, fiul poetului, că nici muzeul nu a fost inaugurat. De această dată, lucrurile n-au mers din cauza conducerii raionului, care „a opus rezistenţă”… Probabil că în cer, acolo unde a urcat poetul, astfel de lucruri se rezolvă mai simplu. Dar oare să nu se găsească un loc al memoriei lui Gr. Vieru aici, pe pământ?
