Social

Un microbuz cu pasageri, care efectua o cursă pe ruta Chişinău – Bucureşti, implicat într-un accident: Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident de circulație produs în România între un microbuz care efectua transport regulat de persoane între Chișinău și București și un alt autoturism aflat pe același sens de mers, a informat, luni, 7 august, Poliția din Buzău.

Astfel, potrivit primelor informații, șoferul microbuzului de persoane nu ar fi păstrat distanța față de autoturismul din față și a intrat în coliziune cu acesta proiectându-l în afara părții carosabile.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între microbuzul condus pe direcția Vrancea către Buzău de către un șofer în vârstă de 47 de ani, din Bacău, și autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla un conducător auto de 34 de ani, din Vrancea. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului și a unui pasager din microbuz, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din București. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Buzău.

Pentru a ajunge la destinație, societatea de transport a pus la dispoziția pasagerilor un alt microbuz.

Ulterior, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *