Un militant ucrainean din Crimeea povestește cum a fost torturat de forțele proruse
Andrii Cecechin, lider al mișcării ‘Euromaidan Crimeea’, a fost arestat la 9 martie de polițiști, care l-au predat apoi milițiilor proruse. El a fost încarcerat tot în 9 martie — ziua poetului național ucrainean Taras Șevcenko, simbol al luptei pentru independența Ucrainei — pe când se pregătea să participe la o mare manifestație la Simferopol, capitala Crimeii.
"Polițiștii m-au lovit în față, apoi m-au legat la ochi și mi-au legat brațele, m-au urcat într-un microbuz și m-au transportat într-o pivniță", a spus Cecechin, tatăl a trei copii ce trăiesc în orașul Bahcisarad. ”M-au legat de un scaun și m-au torturat folosind curent electric. M-au lovit în umeri și când mi-am pierdut cunoștința, mi-au dat lovituri de picior peste piept. Erau profesioniști’, a adăugat el.
Cecechin a adăugat că persoanele care l-au torturat aveau un accent caucazian și i-au transmis că au fost mercenari, inclusiv în Somalia.
În altă zi, oamenii care îl păzeau au tras în el cu gloanțe de cauciuc în brațe și gambe.
Andrii Cecechin și alți șase militanți ucraineni pro-Kiev din Crimeea au fost eliberați la 20 martie.
Peninsula ucraineană rusofonă Crimeea, ocupată de peste trei săptămâni de forțe ruse, a fost anexată săptămâna aceasta la Rusia printr-un acord semnat de președintele rus Vladimir Putin și liderii proruși ai peninsulei.
AGERPRES