Internațional

Un minut de reculegere a fost ținut în Franța și în toată Europa în memoria victimelor atentatelor de la Paris

În centrul capitalei franceze, sute de persoane s-au adunat în Piața Republicii, în apropiere de locul unde au fost comise cele mai multe dintre atacuri vineri seara.

Președintele francez François Hollande a fost văzut ținând un minut de reculegere la Universitatea Sorbonna, unde a vorbit apoi despre numărul mare de tineri printre cei 129 de morți în atacurile teroriste.

Francezii au venit în număr mare încă de vineri la spitale pentru a dona sânge, dar Institutul francez al sângelui (EFS) a făcut apel luni la donatori să-și amâne gestul pentru săptămâna viitoare, relatează AFP.

‘Facem apel la donatori, care vin la noi în număr foarte mare, să-și amâne demersul’, a declarat pentru AFP medicul Djamel Benomar, directorul unității de recoltare de sânge din regiunea pariziană.

‘Bineînțeles că trebuie să continuăm să donăm, dar la momentul potrivit’, a adăugat dr. Nenomar, precizând că ‘nu se pune problema să se arunce sângele prelevat’.

El a precizat că în ’28 de ani de carieră nu a văzut o astfel de mobilizare’.

Sâmbătă, EFS a efectuat prelevări de sânge de la 8.500 de persoane în întreaga Franță, dintre care 2.000 în regiunea pariziană.

Luni numărul donatorilor s-a mărit de patru ori față de o zi normală, potrivit medicului citat.

Peste 350 de persoane au fost rănite în atentatele de vineri, dintre care câteva zeci foarte grav. Atacurile s-au soldat cu 129 de morți.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *