Un moldovean, bănuit de implicare în organizarea migrației ilegale, reținut pentru 72 de ore. Ce sumă urma să primească
Un moldovean a fost reținut pentru 72 de ore fiind bănuit de implicare în organizarea migrației ilegale pentru trei cetățeni din Ucraina. Acesta urma să primească o sumă de 15.000 de dolari pentru preluarea și transportarea străinilor la Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în comun cu Procuratura Ocnița au acționat conform unei informații operative, iar în rezultat a fost stabilită ilegalitatea a unui conațional, transmite Știri.md.
Astfel, s-a stabilit că acesta împreună cu alte persoane au format un grup criminal organizat specializat în migrația ilegală a cetățenilor ucraineni. Fiecare membru a grupului avea rolul său determinat în comiterea infracțiunii.
Bănuitul urma să asigure, cu autoturismul personal, transportarea la Chișinău pentru trei bărbați din Ucraina, care au ajuns fraudulos în Republica Moldova. Pentru aceste servicii urma să ridice 15.000 dolari.
Conaționalul bănuit este de 57 de ani și originar din raionul Briceni. A fost reținut pentru 72 de ore.
În continuare, de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale NORD sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!