Eveniment
Un muncitor a murit în apropierea Ministerului Justiţiei
Bărbatul participa la lucrări de săpare a unui şanţ pe str. Sfatul Ţării. Potrivit martorilor, muncitorul ar fi murit din cauza căldurii. Ei au negat că ar fi avut loc un accident de muncă.
Poliția și medicii veniți la fața locului au constatat doar decesul bărbatului.
Tatiana Țurcanu, medic reanimatolog la Spitalul de Urgență a declarat pentru TIMPUL că bărbatul era bolnav de inimă. "Victima avea pastile de nitroglicerină. Martorii spun că el ar fi luat câteva până la sosirea ambulanței, ulterior ar fi avut convulsii. Medicii au efectuat măsuri de resuscitare, care nu s-au soldat cu succes", a spus medicul, recomandând persoanelor cardiace să evite expunerile îndelungate la soare.
Timpul.md