Internațional

Un muzeu al sclaviei a fost deschis în Guadelupa (VIDEO)

Numit ‘Memorial ACTe’, spectaculosul muzeu de 7.000 de metri pătrați alcătuit dintr-un auditorium și mai multe spații expoziționale a costat 85 de milioane de euro.

Muzeul deține sute de documente, filme, fotografii și lucrări de artă care prezintă implicarea Franței în comerțul cu sclavi începând din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea. Persoanele de culoare erau vândute atunci pentru a lucra pe plantațiile de trestie de zahăr de pe insule.

Agenția DPA menționează că au existat obiecții cu privire la proiect, pe motive de cost și pentru că aruncă ceea ce unii consideră o lumină nedorită asupra unui capitol întunecat din istoria Franței.

Circa 290.000 de sclavi au fost aduși în Guadelupa între secolele al XVII-lea și al XIX-lea, înainte ca sclavia să fi fost abolită în Franța, în anul 1848, scrie DPA.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *