Actualitate

Un oficial rus recunoaște că mulți MIGREAZĂ la Moscova pentru că NU ȘTIU LIMBA ROMÂNĂ

– Care este, în opinia dumneavoastră, motivul principal pentru care băştinaşii din Moldova pleacă în Rusia?

V.M.: Programul de stat cu privire la acordarea ajutorului pentru strămutarea benevolă în Rusia a conaţionalilor, care locuiesc peste hotare, este foarte solicitat în Moldova, şi popularitate acesteia creşte în fiecare an. În perioada 2007-2012 au fost depuse în jur de 11 mii de dosare din partea doritorilor de a se strămuta în Rusia, iar pentru 10 luni ale anului curent au fost depuse deja 3 mii de dosare.

Unul din motivele principale de strămutare a populaţiei din Moldova este situaţia social-economică complicată. Mulţi dintre potenţialii beneficiari al Programului de stat sau muncesc, la moment, în Rusia, sau au muncit anterior.

Un alt motiv important este încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi pentru folosirea limbii native în activitatea profesională.

– În cadrul recentei întruniri a şefului misiunii diplomatice a Federaţiei Ruse în Moldova, Farid Muhametşin cu liderul Transnistriei Evgheni Şevciuk a fost spusă cifra de 210 mii de oameni, cifră ce reflectă numărul deţinătorilor de paşapoarte ruse, care locuiesc în Moldova. Cât de exactă este această informaţie şi care sunt tempourile de obţinere a cetăţeniei F.Rusă, dace este să comparăm malul stâng cu cel drept al Nistrului?

Vladimir Malâşev: Estimările Ambasadei reies din faptul că în Moldova sunt domiciliaţi în jur de 220 de mii de cetăţeni ai Rusiei. La evidenţă consulară sunt puţin mai mult de 213 mii de cetăţeni ruşi.

Ceea ce priveşte obţinerea cetăţeniei ruse pentru locuitorii Moldovei, nu putem să vorbim despre anumite tempouri sau comparaţii ale acestui proces pe diferite maluri ale Nistrului. Cererea de acordare a cetăţeniei ruse pot depune doar acele persoane care, conform legislaţiei ruse, au dreptul la aceasta. Astfel de drepturi, pentru cetăţenii care nu sunt domiciliaţi în Rusia, sunt puţine. Aceasta nu depinde de ţara sau de regiunea unde locuieşte persoana.

Copiilor le este cel mai uşor să obţină cetăţenia rusă, este destul ca unul din părinţi să fie cetăţean al F.Ruse şi celălalt părinte să fie de acord. Deja în 2013, la ambasada Rusiei în Moldova, cetăţenie au primit în jur de 4,5 mii de locuitori al Moldovei. Marea parte a acestora sunt minori.

„I”: Nu demult, la Tiraspol, a fost deschis un oficiu consular pentru deservirea deţinătorilor de paşapoarte ruse, din numărul locuitorilor transnistreni. Cât de acută este problema deschiderii unui consulat la Tiraspol, şi care chestiuni legate de acesta ar fi soluţionate ?

V.M.: La momentul actual, la oficiul consular sunt primiţi cetăţenii, doar pentru obţinerea paşapoartelor. De asemenea, în fiecare joi, vizitatorii sunt primiţi în privinţa obţinerii cetăţeniei de către copii. Pentru soluţionarea celorlalte probleme consulare, locuitorii sunt nevoiţi de a veni la Chişinău, la secţia consulară a ambasadei. Ce fel de probleme? Aceste probleme vizează depunerea documentelor pentru obţinerea cetăţeniei de către persoanele care au atins vârsta majoratului, stabilirea cetăţeniei, chestiuni de stare civilă şi notariat, eliberarea adeverinţelor, etc.

Opinia mea este că, deschiderea, cât mai rapidă, a unei secţii consulare la Tiraspol nu doar va simplifica considerabil, pentru cetăţenii ruşi care locuiesc în regiune, soluţionarea problemelor cu caracter consular dar şi ar fi oferit pentru funcţionarii consulatului mai productiv şi mai eficient, în regim de lucru, să apere drepturile şi interesele cetăţenilor ruşi din sectorul consular.

De asemenea, deschiderea Consulatului, ar fi soluţionat o cantitate semnificativă de probleme legate de deservirea cetăţenilor ruşi. Aceste probleme, la moment, sunt nevoiţi să le soluţioneze colaboratorii secţiei consulare a ambasadei de la Chişinău, inclusiv prin călătorii planificate şi înafara programului în regiunea transnistreană, unde cetăţenii ruşi sunt într-un număr de şase ori mai mare decât în Moldova.

„I”: Cât de reuşit este implementat, în Moldova, Programul pentru strămutarea benevolă a conaţionalilor? Care este, în opinia dumneavoastră, motivul principal pentru care băştinaşii din Moldova pleacă în Rusia?

V.M.: Programul de stat cu privire la acordarea ajutorului pentru strămutarea benevolă în Rusia a conaţionalilor, care locuiesc peste hotare, este foarte solicitat în Moldova, şi popularitate acesteia creşte în fiecare an. În perioada 2007-2012 au fost depuse în jur de 11 mii de dosare din partea doritorilor de a se strămuta în Rusia, iar pentru 10 luni ale anului curent au fost depuse deja 3 mii de dosare.

Unul din motivele principale de strămutare a populaţiei din Moldova este situaţia social-economică complicată. Mulţi dintre potenţialii beneficiari al Programului de stat sau muncesc, la moment, în Rusia, sau au muncit anterior.

Un alt motiv important este încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi pentru folosirea limbii native în activitatea profesională.

„I”: Care sunt dificultăţile cu care vă confruntaţi dvs şi subordonaţii dvs în munca consulară în Republica Moldova?

V.M.: Dificultăţile principale sunt legate de lipsa unei secţii consulare la Tiraspol. Volumul de muncă, care este asigurat de cele 220 de mii de cetăţeni ruşi, care locuiesc în sectorului consular, este prea mare. În rezultat, sunt probleme legate de rapiditatea deservirii vizitatorilor: primirea cererilor pentru înlocuirea paşapoartelor, chestiuni legate de cetăţenie – avem sistem de înregistrare. Timpul de aşteptare după înscriere poate dura până la câteva luni.

„I”: Cât de efectivă este aplicarea noilor tehnologii – a punţilor video, care recent au început să fie susţinute la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură (CRSC) pentru informarea despre strămutarea din RM în Rusia?

V.M.: În legătură cu faptul că Programul de stat de strămutare este unul benevol, activitatea informaţională nu are drept scop propaganda ideii de strămutare şi explicarea condiţiilor de participare la programul de stat, drepturilor şi obligaţiilor. Este o diferenţă mare. Pentru aceste scopuri, folosind suportul tehnic al CRSC, au loc punţile video cu participarea funcţionarilor organelor competente din Federaţia Rusă, care participă la realizarea proiectului. Astfel, ajutăm cetăţenii, care doresc să se mute în Rusia, să decidă unde doresc să locuiască, le oferim date cu privire la posibilitatea încadrării în câmpul muncii, acomodarea, alte specifice ale programelor regionale. Consider o astfel de formă de comunicare cu potenţialii conaţionali destul de efectivă şi aplicată la timp.
 
Sursa: infotag.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *