Un ofițer de investigație din cadrul SPIA al MAI riscă închisoare de până la 6 ani: A pretins de la denunțător 1 000 de euro, susținând că are influență asupra unui procuror
Procuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a unui ofițer de investigație din cadrul Serviciului protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA al MAI) de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Urmărirea penală a fost pornită în luna martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție (CNA) în baza unui denunț, transmite Jurnal.md.
„În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul a pretins de la denunțător suma de 1 000 de euro, susținând că are influență asupra unui procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău și pe care ar putea să-l determine să adopte o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală în privința unei rude a denunțătorului, care era investigată într-o cauză penală aflată în gestiunea procurorului”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).
Menționăm că învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Astfel, pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!