CSI / Rusia

Un om de încredere al lui Putin a fost numit la conducerea agenţiei ruse de presă TASS

Fostul purtător de cuvânt al campaniei electorale a lui Vladimir Putin a fost numit la conducerea agenţiei de presă a statului TASS, potrivit unui ordin guvernamental publicat miercuri, relatează Reuters.

Prim-ministrul Mihail Mişustin a semnat un ordin prin care l-a demis pe Serghei Mihailov din funcţia de director general al TASS şi l-a numit în locul său pe Andrei Kondraşov. Mihailov ocupa funcţia de director general din 2012.

Kondraşov, în vârstă de 50 de ani, este un jurnalist al televiziunii de stat care în 2018 a lucrat ca secretar de presă al campaniei electorale a lui Putin.

Istoria TASS datează din 1904, când a fost fondată sub numele de Agenţia Telegrafică din Sankt Petersburg, prima agenţie de ştiri oficială a Rusiei. Agenţia de presă de azi şi-a păstrat numele din epoca sovietică, ale cărui iniţiale înseamnă Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice.

Kremlinul şi-a înăsprit controlul asupra mass-media de la începutul războiului din Ucraina, forţând închiderea principalelor instituţii de presă independente şi desemnând mulţi jurnalişti şi publicaţii drept ”agenţi străini”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *