Bună Dimineața

Un partid din flori… de mătrăgună

Nici nu vreau să-mi vorbească cineva de el, ştiind că comsomolistul Dumitraş a făcut un fel de „eralaş” din formaţiunea sa politică. Pentru bani sau pentru vreo comsomolistă, PSD a fost dat pe mâna lui Victor Şelin, un rusofil primitiv, bolnav de românofobie, deghizat şi el în „patriot moldovean”, care îl are drept marionetă pe un fost militar – Sergiu Coropceanu.

De luni bune, liderii acestei formaţiuni nu fac altceva decât să violeze internetul cu „adresări”, „scrisori deschise”, „comunicate” în care îşi dau arama pe faţă – că sunt copii din flori de mătrăgună ai ambasadorului rus la Chişinău sau ai ideologilor de la Tiraspol, adevăraţi fraţi de ură cu „patrioţii moldoveni” ai lui Garbuz. Cloşca PSD şi-a adunat pietre în paiele imaginaţiei sale şi croncăieşte pe internet împotriva actualei guvernări, împotriva României şi a cursului european al R. Moldova, în speranţa că va scoate pui euroasiatici. Iar nişte purtători de cuvânt analfabeţi ai lui Şelin o mai caută de ouă şi fac senzaţii cu mărgele, ca în poveştile copilăriei mele: „Şelin s-a întâlnit cu ambasadorul rus şi i-a propus ca la Chişinău să fie organizat un forum la care să se discute despre aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală…”, „PSD i-a mulţumit patriarhului Kirill pentru vizita sa în R. Moldova şi se roagă la Dumnezeu ca enoriaşii Mitropoliei Moldovei, sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Ruse, să aibă credinţă în identitatea poporului său, iar cei rătăciţi să se regăsească în apartenenţa sa la poporul moldovenesc”, „Prin schimbarea grilei de emisie la „Moldova 1” se încearcă intimidarea vorbitorilor de limbă rusă şi distanţarea acestora de la viaţa politică, socială şi economică”, „PSD a adresat o scrisoare oficială domnului Dirk Schuebel, prin care solicită crearea unei comisii speciale UE-Moldova care ar investiga interesul romilor din România de a se stabili în R. Moldova”, „În perioada 1918-1940, Regatul Român nu a reuşit să ia în subordine teritoriul Moldovei şi să absoarbă naţiunea moldovenească. Peste 60 de ani, ambiţiile regale româneşti faţă de statul nostru iarăşi au răsunat de la tribuna Senatului român” etc., etc.

Pentru a fi cu priză la „prostime”, PSD pedalează cu fluturaşii săi propagandistici pe scumpirile din ultima vreme în speranţa că va ademeni de partea sa păturile sărace ale societăţii. Vrea să trezească în mase spiritul de revoltă, învinuind actuala guvernare de scumpiri nejustificate, de genocid şi de o politică antirusească. Mai mult, cheamă la nesupunere: „Cetăţeni ai Moldovei! La indiferenţa statului faţă de propriii cetăţeni, este necesar să răspundem cu indiferenţa faţă de achitarea conturilor primite de la furnizorii de servicii şi impuse pentru achitare de către Guvern şi primării, cărora le-aţi încredinţat soarta”.

Acest Şelin, căruia nici prin cap nu-i trece să respecte limba de stat a ţării în care trăieşte, a încercat – probabil, prin acelaşi Stati-Şanti – să dea găgăuzilor o lecţie „patriotică” de limbă şi istorie. După ce trece ca un bolşevic cu cizmele murdare prin ceea ce reprezintă simbolurile noastre naţionale, el îndeamnă deputaţii găgăuzi de la Comrat să se pronunţe împotriva „românizării cetăţenilor din toată Moldova şi a celor care locuiesc în Găgăuzia, adoptând o hotărâre legislativă despre redenumirea disciplinei „limba română” în „limba moldovenească” şi interzicerea predării „Istoriei românilor”.

Nimic nou la PSD, doar un miros de balegă politică antinaţională. Bătrânii spuneau că balega nu trebuie răscolită, dar uite că PSD singur se răscoleşte. Regret că Şelin o face şi cu mâna lui Coropceanu, numele căruia te îndeamnă la respect, dacă n-ai şti cine şi ce face din el. Iar cu acest răscolit PSD vrea să iasă din internet ca să adune lumea în centrul Chişinăului, propunându-i o „idee naţională”, care, zice Şelin, va „garanta independenţa reală, neutralitatea şi suveranitatea statului moldovenesc, iar ca rezultat – formarea unei adevărate naţiuni moldoveneşti”.

Oare nu vi se pare că, de la o vreme, toţi nebunii se declară salvatorii naţiunii? Iar Victor Şelin chiar se arată obraznic în apelul difuzat cu această ocazie. El spune în textul trimis în limba rusă: „Numai împreună vom apăra unitatea poporului nostru multinaţional”. Cuvântul „unitate” îl scrie cu majuscule – ЕДИНСТВО. Este un gest prin care vrea să demonstreze stăpânilor săi că-şi face datoria, iar ruşilor din R. Moldova – că Interfrontul lui Putin atacă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *