Social

Un pas spre lupta cu infracțiunile. Vecinii din satul Răzeni se vor apăra unii pe alții

Pe 6 septembrie, Asociația Eco-Răzeni în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Ialoveni și primăria comunei Răzeni au semnat acorduri de colaborare care stabilesc crearea a 12 Sectoare de Supraveghere de Vecinătate (SdV) din Republica Moldova.  

SdV reprezintă primul pas concret de colaborare între poliţie, autorităţile publice locale, cetățeni și societatea civilă cu scopul de a contribui la scăderea ratei criminalităţii în societate şi asigurarea ordinii publice

Cooperarea între vecini stă la baza asigurării securității într-un cartier. Fiecare SdV cuprinde până la 20 de case. Supravegherea de Vecinătate este instrumentul care simplifică comunicarea între locuitorii unei mahalale, dar şi cu poliţia şi cu administrația publică locală. Prin intermediul SdV, cetăţenii implicaţi sunt instruiţi cum pot să-şi asigure securitatea casei, ogrăzii, vecinătăţii în care locuiesc și cum pot să prevină infracțiunile. Astfel, SdV are scopul de a diminua frica de criminalitate, prin sporirea sentimentului de securitate.

Ca urmare a semnării acordului de colaborare, membrii sectoarelor vor primi informații practice despre cum să-și protejeze proprietatea şi familia, totodată despre cum pot să contribuie la asigurarea ordinii din vecinătatea şi mahalaua în care locuiesc. De asemenea fiecare sector va fi marcat cu placarde speciale, care indică perimetrul supravegheat de locuitori. Placardele cu informația despre Supraveghere de Vecinătate îi avertizează pe potenţialii infractori şi criminali că vecinii din sectorul respectiv sunt activi şi atenţi la ceea ce se petrece nu doar în curtea lor, dar şi cea a vecinilor, iar la necesitate vor acţiona.

Satul Răzeni este prima localitate din raionul Ialoveni care implementează noul sistem de securitate. Până la sfârșitul anului, în raionul Ialoveni vor fi create alte 33 de sectoare de supraveghere. 

Programul SdV este implementat în Republica Moldova în colaborare cu organizația ”Neighbourhood Watch” din Estonia, Comisariatul General al Poliției, Inspectoratul de Poliție Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni și administrația publică din comuna Răzeni. Programul este susținut financiar de către Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *