Actualitate

Un polițist a fost prins în timp ce lua mită în piaţa „Calea Basarabiei”

Acţiunile ilegale ale ofiţerului principal de sector al Inspectoratului de poliţie Rîşcani din cadrul Direcţiei poliţie a mun. Chişinău, au fost documentate pe parcursul ultimei luni.

Oamenii legii au stabilit că suspectul a estorcat de la o persoană fizică câte 1600 de lei în fiecare lună, pentru a-i permite să-şi desfăşoare activitatea la o tarabă din preajma Autogării de Nord din Chişinău.

Operaţiunea de reţinere s-a desfăşurat în incinta sediului sectorului de poliţie din piaţa „Calea Basarabiei”. Poliţistul a fost surprins în flagrant delict, când primea cea de-a treia tranşă a mijloacelor băneşti ce nu i se cuvin, în suma de 1000 de lei.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare cu amendă de până la 60 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 5 ani.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *