CSI / Rusia

Un polițist le-a spus prietenilor la telefon că Rusia este o „țară criminală” care a suferit „pierderi grele” în Ucraina. Acum va face ani grei de pușcărie

Un tribunal din Rusia a condamnat un fost polițist pentru răspândirea de informații false despre armată în public, pentru că a criticat războiul din Ucraina în timpul unor convorbiri telefonice avute cu niște prieteni, notează The Guardian și Hotnews.

Fostul ofițer, Semiel Vedel, a fost condamnat luni la șapte ani de închisoare, în conformitate cu o lege pe care Kremlinul a adoptat-o la câteva zile după ce a trimis trupe în Ucraina și pe care a folosit-o intens pentru a înăbuși disidența, relatează AP.

În plus față de pedeapsa cu închisoarea, i s-a interzis să lucreze în domeniul aplicării legii timp de patru ani după eliberare.

Autoritățile l-au acuzat pe Vedel că a răspândit informații despre acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina care se abăteau de la narațiunea oficială a Moscovei.

În timpul a trei convorbiri telefonice cu prieteni anul trecut, Vedel s-a referit la Rusia ca la o „țară criminală”, a folosit „Glorie Ucrainei” ca salut și a afirmat că Rusia a suferit „pierderi uriașe” în Ucraina, potrivit procurorului care a instrumentat cazul.

Oficialii au considerat că discuțiile au fost publice deoarece telefonul lui Vedel a fost interceptat, iar un anchetator a ascultat convorbirile. Acest raționament, pe care avocatul lui Vedel l-a respins ca fiind absurd, nu fusese folosit anterior în cazuri care implicau acuzații de răspândire de informații false.

Vedel, care s-a născut în Ucraina, a declarat că nu a făcut decât să împărtășească informații pe care le-a primit de la prietenii săi din departamentul de poliție din Kiev, în care avea încredere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *