Un preot de la Mitropolia lui Vladimir, subordonata Moscovei, a ascuns în locuința sa un INFRACTOR spaniol. Părintele a înjurat și a AMENINȚAT jurnalistul care i-a adresat câteva întrebări
Potrivit jurnaliștilor de la RISE, în 2014, magistrații spanioli au finalizat investigația în dosarul de corupție „Emarsa” (o companie publică de gestionare a apei potabile în zona metropolitană Valencia, Spania) și au declarat că, în perioada 2004-2010, o rețea de companii fantomă au fost implicate pentru a frauda fondurile publice cu peste 23 de milioane de euro. O parte din aceste firme erau administrate de Roca Samper Jorge Ignacio. Dosarul a fost unul voluminos, cu 450 de volume, în 162.000 de pagini. Printre paginile care descriu frauda Emarsa se regăsește și mandatul de căutare internațională emis de Biroul Interpol Madrid, la începutul anului 2012, pe numele lui Roca Samper Jorge Ignacio.
IDENTITATEA SECRETĂ
Roca Samper Jorge Ignacio a dispărut din radarul autorităților spaniole în 2011. Acesta s-a ascuns în Republica Moldova sub un alt nume.
Gheorghii Botnari, născut pe 7 februarie 1970, în Republica Moldova, este numele fals al omului de afaceri spaniol. Roca a obținut ilegal cetățenia moldovenească contra sumei de 10.000 de euro. Doi intermediari moldoveni și angajați corupți de la o secție de eliberare a documentelor din Chișinău l-au ajutat pe spaniol să-și perfecteze actele, falsificând Registrul de Stat al Populației din Republica Moldova. Intermediarii se numesc Vasile Munteanu și Vitalii Andreev. Aceștia au aranjat relația dintre Roca și funcționarii publici.
Astfel, la finalul anului 2011, Roca s-a prezentat la Secția de evidență și documentare a populației din sectorul Râșcani din mun. Chișinău și a completat o declarație de pierdere a „pașaportului de tip sovietic”, pe care în realitate nu l-a avut niciodată.
Astfel, în baza pretinsei declarații de pierdere a „pașaportului sovietic”, angajații de la Secția de evidență și documentare a populației din sectorul Râșcani i-au eliberat lui Roca un buletin de identitate moldovenesc cu numele de „Gheorghii Botnari”. Din acel moment, Roca avea aceleași drepturi ca un cetățean moldovean, adică dreptul la vot, la procurarea unei locuințe sau a unui automobil, contractarea unui credit bancar sau dreptul de a călători oriunde în lume. Cu noul nume, de Gheorghii Botnari, Roca a călătorit de mai multe ori pe teritoriul Ucrainei.
LOCAȚIILE LUI ROCA
RISE Moldova a aflat că una din primele locații unde s-a ascuns Roca pe teritoriul Republicii Moldova a fost o casă din cartierul rezidențial din Chișinău, acolo unde se află locuințele mai multor ambasadori străini acreditați la Chișinău.
Din documentele cadastrale consultate de reporterii RISE Moldova rezultă că fugarul spaniol nu a fost niciodată proprietarul oficial al casei de pe strada Frumoasa. Stăpânul locuinței este Vitalie Roșca, preotul de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chișinău.
Preotul Vitalie Roșca
Reporterii care au mers pe strada Frumoasa au observat că, în cutia poștală stătea atârnată o factură la energia electrică pe numele lui Vitalie Roșca.
În după-amiaza zilei de 7 martie 2018, un reporter RISE a mers la biserica unde slujește Vitalie Roșca. Lăcașul se află în apropiere de clădirea Circului. Acolo l-a întâlnit pe preot în timp ce se pregătea să urce în automobilul său de model Hyundai. „Nu-l cunosc. Eu nu mă ocup de casa aceea. Acolo cineva se ocupă… Eu sunt proprietar, dar acolo fiul trăiește. Mă iertați, dar cu dumnevoastră nu stau de vorbă. Ce crimă a făcut el (spaniolul-n.r.)? …că voi doar cu asta vă ocupați. El îi spaniol sau moldovean? Gheorghe!? Eu vă spun că nu mă ocup… Fiul meu gestionează casa aceea”,a răspuns preotul Roșca.
Ulterior, preotul a înjurat reporterul RISE, l-a amenințat și s-a pornit cu mașina în direcția acestuia.
Toată investigația o puteți citi aici…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!