Internațional

Un preot rus, condamnat la 18 ani de închisoare pentru pedofilie, fotografiat pe frontul din Ucraina: „Tot ce trebuie să facă este să încalce toate poruncile”

Ieromonahul Spiridon, pe numele său Iuri Abramov, condamnat la 18 ani pentru molestarea a 51 de băieți, a fost recrutat și luptă în război, relatează agenția ucraineană RIA-Melitopol, preluată de Obozrevatel. Potrivit publicației ruse Gazeta, Abramov a primit sentința în 2021.

Abramov, în vârstă de 42 de ani, a fost recunoscut într-unul dintre videoclipurile publicate de canalele de Telegram rusești de de pe frontul din Ucraina. „Traseul lui Iuri Abramov: profesor-ieromonah-pedofil-prizonier-criminal de război-ucigaș-erou al Rusiei. Tot ce trebuie să facă este să încalce toate poruncile. Amin!”, a comentat agenția ucraineană.

Abramov a fost reținut în 2019, în satul Amurzet din Regiunea Autonomă Evreiască a Federației Ruse, aflată în apropierea apropierea graniței cu China.

În cazul preotului au fost reținute 51 de episoade de molestare a minorilor. Ancheta a arătat că victimele au fost copii cu vârsta între 12 și 15 ani. 

Astfel, potrivit anchetatorilor, preotul și-a început activitățile infracționale în 2007 și a acționat timp de 12 ani. Există, de asemenea, informații că unul dintre cazuri a avut loc în China, unde Abramov a călătorit cu copiii săi.

Abramov a fost condamnat la 18 ani într-o colonie cu regim strict. Un complice, clopotarul Serghei Moos, a primit 12 ani de închisoare.

Nu este clar cum a ajuns preotul pe front. Cea mai plauzibilă variantă ar fi că a fost recrutat de compania de mercenari Wagner.

Grupul Wagner este suspectat că a recrutat masiv bărbaţi deţinuţi în închisorile din Rusia şi i-a trimis apoi să lupte în prima linie în Ucraina cu promisiunea grațierii şi a unor câştiguri atractive.

Pe 5 ianuarie, Prigojin a anunțat că membrii primului grup de deținuți recrutați pentru a fi trimiși pe frontul din Ucraina au încheiat contractul de șase luni și au fost grațiați. Dovezi ulterioare au arătat că acest grup includea persoane condamnate pentru crimă, tâlhărie, organizarea de bande criminale și producerea de amfetamine.

Wagner este un antreprenor militar privat condus de oligarhul Evgheni Prigojin, 61 de ani, care a fost vizibil în prima linie, în ultimele săptămâni ale războiului declanșat de Moscova în Ucraina și mereu gata să-și revendice meritele pentru avansurile rusești.

După ani în şir în care negase acest lucru, Prigojin a recunoscut, anul trecut, în septembrie, că a fondat compania militară privată Wagner în 2014. Mercenarii grupului au fost acuzaţi că servesc interesele regimului lui Vladimir Putin în numeroase zone de conflict, de la Siria până la Ucraina, Africa şi America de Sud.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *