Opinii și Editoriale

Un preşedinte bun

Guvernarea a cedat presiunilor societăţii civile. Astfel de idei aud de ceva timp încoace, de când Curtea Constituţională a decis că preşedintele ţării va fi ales de popor. Sincer, nu văd nici un motiv de bucurie, nici o victorie a opoziţiei sau o pierdere a guvernării.

Am scris de nenumărate ori că guvernul nostru este oglinda societăţii şi invers. Ar fi greşit să presupunem că doar guvernul este corupt, când toată societatea este coruptă. Până la urmă, guvernanţii sunt aleşi tot din popor, aşa că ar fi ciudat să se comporte altfel decât poporul.

Multă lume este de părere că vom avea un preşedinte mai bun. Cu siguranţă va fi unul mai bun decât tăcutul Nicolae Timofti sau zeflemitorul populist Voronin. Însă ce va putea să schimbe acest preşedinte? Practic nimic. Chiar dacă va fi un preşedinte extraordinar, nu va reuşi să schimbe de unul singur sistemul. Un preşedinte bun este ales de o societate bună, integră, muncitoare şi prosperă. Nu avem o astfel de societate, aşa că nu vom alege un preşedinte bun. Vom alege iarăşi după concepte geopolitice, naţionale, istorice şi etnice – adică fără niciun pic de pragmatism. Nu vom alege un economist, diplomat sau manager bun. Vom alege un român sau un rus. Pentru că, până acum, doar aşa decideam ce este bun şi ce este rău în ţara asta, după principul geopolitic. Va începe iarăşi un război al insultelor şi calomniilor, al adevărului istoric şi al chestiilor pe care demult ar trebui să le lăsăm pe locul doi.

Cine va fi preşedinte, într-o ţară cu o societate scindată, o guvernare coruptă şi o opoziţie care iarăşi a ajuns de unde a pornit – la haos? Opoziţie nu mai există, au uitat de scopul comun. Acum, fiecare lider de partid sau mişcare politică va include orgoliul şi va înainta dârz spre preşedinţie, călcând pe foştii amici dacă va fi nevoie, împăcându-se cu foştii duşmani – dacă va fi nevoie. PD, PLDM şi PL nu au nici un candidat care trezeşte încrederea poporului. Cine rămâne? Igor Dodon şi Maia Sandu? Aş vrea un preşedinte ca Maia Sandu. Însă nu va câştiga alegerile prezidenţiale. Cunosc această societate misogină şi conservatoare. Aşa că această societate va prefera un Dodon, nu pentru calităţile lui, ci pentru a vota împotriva celuilalt candidat. Aşa că nu vom avea un preşedinte bun. Vom avea un preşedinte pe care-l merităm. Iar Dodon este întruchiparea perfectă a majorităţii moldovenilor. Felicitări, cu un preşedinte pe măsură!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *