Actualitate
Un procuror din Ocniţa a fost ARESTAT în timp ce lua MITĂ
Procuratura Anticorupţie a declanşat urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi a organizat, împreună cu Direcţia securitate internă a MAI, documentarea şi prinderea în flagrant, cu o tranşă de 400 de euro, a persoanei care pretindea că poate influenţa procurorul la rezolvarea cazului. Fiind audiat, făptuitorul a declarat că banii urma să-i transmită unui procuror din raionul Ocniţa.
Ulterior, procurorul general, Corneliu Gurin, a iniţiat urmărirea penală în privința procurorului din cadrul Procuraturii raionului Ocniţa, iar în seara zilei de ieri, procurorul a fost reţinut în flagrant, imediat după primirea sumei de 400 de euro de la complicele său.
Procurorul şi complicele său au fost reţinuţi pentru 72 de ore.
sursa: publika.md