CSI / RusiaRăzboi

Un responsabil rus, la Soledar: Dou sate au fost capturate de ruși

Un lider al ocupaţiei ruse din estul Ucrainei, Denis Puşilin, s-a afişat la Soledar, oraş a cărui capturare a fost revendicată de Moscova în urmă cu peste o săptămână şi a cărui pierdere nu este recunoscută până acum de către Kiev, relatează AFP și Agerpres.

De asemenea, separatiştii au anunţat luni capturarea a două sate, Krasnopolivka şi Dvuretcie, situate în apropiere Soledar.

”La 23 ianuarie 2023, forţele armate ruse au eliberat Krasnopolivka şi Dvurecie”, în regiunea Doneţk, a precizat pe Telegram ”Statul Major” al acestui bastion al separatiştilor proruşi, în legătură cu aceste localităţi din apropiere de Bahmut, epicentru al unor lupte între forţele ruse şi ucrainene de mai multe luni.

”Am vizitat Soledar (…) Trebuia să înţelegem dacă e nevoie să desfăşurăm acolo puncte de ajutor umanitar”, a precizat duminică seară Puşilin pe Telegram, însoţindu-şi mesajul cu un video care îl arată între imobile cu faţade înnegrite şi ferestre sparte.

Potrivit lui Puşilin, ”au mai rămas foarte puţini locuitori” în acest oraş care avea o populaţie de circa 11.000 de persoane înainte de război, situat la nord de Bahmut.

Capturarea oraşului Soledar a fost anunţată la 13 ianuarie de armata rusă, care, fapt rar, a recunoscut rolul decisiv al mercenarilor din grupul Wagner în această luptă.

Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a afişat deja alături de oamenii săi într-un video, care ar fi fost realizat în interiorul unor celebre mine de sare din oraş.

Ucraina nu a recunoscut până acum oficial pierderea oraşului Soledar, afirmând că luptă în continuare în partea de vest. Luni, administraţia regională vorbea despre ”ostilităţi active în apropiere de Bahmut şi Soledar”, fără a oferi detalii.

”Oamenii de la Wagner care ne-au însoţit în timpul călătoriei ne-au spus cât de sângeroase au fost luptele aici”, a mai declarat Puşilin.

El a acuzat forţele ucrainene că au încercat ”să distrugă minele de sare” din oraş, care pot permite teoretic protejarea materialului militar şi infiltrarea în spatele liniilor inamice.

Conform armatei ruse, cucerirea Soledarului este o etapă pentru a încercui oraşul vecin Bahmut, pe care Moscova încearcă să îl cucerească din vară şi unde cele două tabere s-au angajat într-o luptă feroce.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *