Un șef din Bălți prins cu 3.000 de lei pentru înregistrarea unui SRL
Un şef interimar din cadrul Oficiului Teritorial Bălţi al Camerei Înregistrării de Stat a fost reţinut în flagrant delict de ofiţerii DGT „Nord” a CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.
Potrivit denunţătorului, acesta ar fi pretins şi primit bani ce nu i se cuvin în sumă de 3000 lei pentru a nu crea impedimente la înregistrarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL).
Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, suspectul a fost reţinut de ofiţerii anticorupţie după primirea mijloacelor băneşti extorcate.
Funcţionarul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi este reţinut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost pornit un dosar penal în temeiul art.324 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de pînă la 120 000 de lei şi cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Conducerea urmării penale este în gestiune Procuraturii Anticorupţie.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!