Actualitate

Un sirian a fost prins pentru a doua oară cu acte false la frontiera de stat

Prima dată, tânărul de 18 ani a fost identificat cu un pașaport al Turciei, iar la cea de a doua tentativă – avea asupra sa un buletin de identitate moldovenesc.

Sirianul a fost depistat în zona de frontieră, în proximitatea localității Palanca. Echipa mobilă a Sectorului Tudora a observat în toiul nopții, aproximativ la ora 03.00, un mijloc de transport. Autoturismul de model Audi A6, cu numere de înmatriculare de Călărași, a fost oprit pentru verificări, în salon aflându-se patru bărbați. Persoanele s-au legitimat cu buletine de identitate moldovenești, însă, polițiștii de frontieră au observat că fizionomia unuia dintre tineri nu corespunde cu fotografia aplicată în documentul de călătorie, prezentat.

Fiind extinse cercetările, a fost stabilit că cel mai tânăr pasager este de fapt cetățean al Siriei. Mai mult ca atât, acesta nu este la prima abatere, fiind reținut pe data de 16 ianuarie curent pe aeroportul din Capitală cu un pașaport biometric turcesc, care s-a dovedit a fi contrafăcut.

Ca şi în primul caz, documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză specialiștilor criminaliști din cadrul Poliției de Frontieră, iar persoana cercetată pentru fapta sa. 

Sursa: border.gov.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *