Social

Un spital din Capitală, dotat cu echipamente moderne grație sprijinului oferit de Japonia

Ambasadorul Yamada Yoichiro a participat la ceremonia de finalizare a ”Proiectului de modernizare a echipamentului medical” la Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi” din municipiul Chișinău, finanțat de către Guvernul Japoniei în cadrul Programului ”Kusanone”.

Grantul în mărime de 86,617 USD a fost utilizat pentru achiziționarea următoarelor echipamente: lampă chirurgicală (2 unități), aparat de anestezie prin inhalare (1 unitate), aparat pentru chirurgia vaselor sangvine de tip LigaSure (1 unitate), scrie TVN.md.

Proiectul urmărește consolidarea capacităților instituției medicale în realizarea intervențiilor chirurgicale minim invazive de înaltă calitate (programul ”chirurgia de 1 zi”), contribuind la scăderea incidenței complicațiilor post operaționale și reducerea duratei de spitalizare a pacienților. La eveniment a participat lucrătorii medicali și administrația instituției și Șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială Chișinău, dl Boris Gîlcă.

Menționând despre suportul medical, umanitar, psihologic și alte forme de suport oferite refugiaților din Ucraina, Ambasadorul Yamada Yoichiro a spus că ” nu doar Japonia, dar și multe, multe alte țări din lume au fost marcate și impresionate de cele mai bune exemple de umanitate, pe care Moldova le-a arătat lumii”.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008.

Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de 6.9 milioane USD pentru 82 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *