Un srilankez care se află ilegal în Moldova planifica să ajungă în Franța

Astfel, ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale Nord au primit o informație, precum că un grup de persoane va facilita contracost trecerea ilegală a frontierei de stat a unor cetățeni din Sri Lanka. Grupul criminal era specializat în organizarea intrării, șederii, tranzitării ilegale a teritoriului R.Moldova sau a ieșirii de pe acest teritoriu.
Astfel, s-a stabilit că tranzitarea graniței urma să aibă loc la data de 13 ianuarie a.c., în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră „Ocnița” sau a Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci”. În urma unor investigații realizate de echipa comună de cercetare, formată din angajații Secției investigații speciale a Direcției regionale Nord și Inspectoratului de Poliție Ocnița, în orașul Otaci, a fost depistat un cetățean al Republicii Sri Lanka, în vârstă de 23 de ani, care pentru început nu-și justifica prezența în oraș.
Din cercetările ulterioare și declarațiile străinului, s-a aflat că acesta intenționa să ajungă în Franța, pentru a obține statutul de migrant, iar Republica Moldova era folosită ca țară de tranzit. Despre aflarea acestuia pe teritoriul țării, se presupune că ar fi tranzitat frontiera prin segmentul transnistrean.
Srilankezul a fost deferit Biroului Migrație și Azil al MAI. În cazul dat, cercetările continuă în vederea identificării membrilor grupării și luarea măsurilor legale ce se impun în privința acestora.
Timpul.md