Social

Un străin a încercat să evadeze din Aeroportul Internațional Chișinău, după ce i-a fost refuzată intrarea în R.Moldova

Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău au curmat o tentativă de evadare din zona sterilă a unui cetățean străin. Mai mult că bărbatul avea un comportament agresiv în raport cu angajații Poliției de Frontieră și vizibil, în stare de ebrietate, transmite Echipa.md.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, bărbatul în vârstă de 40 de ani s-a prezentat astăzi, 18 noiembrie 2022, în jurul orei 01:40. În cadrul controlului de frontieră, străinul nu și-a putut justifica scopul călătoriei, motiv pentru care a primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat. Conform procedurilor, persoana a fost direcționată în zona sterilă a Aeroportului de unde urma să fie returnată.

În jurul orei 09:20, străinul a încercat să evadeze din zona sterilă, prin sala comună de plecări. Însă ilegalitatea acestuia a fost demascată, polițiștii de frontieră intervenind operativ. În timpul reținerii, bărbatul a opus rezistență și a reacționat agresiv, fiind necesară aplicarea mijloacelor speciale pentru imobilizarea acestuia.

În cadrul documentării, pasagerul a refuzat categoric testarea alcoolscopică, deși de la acesta se simțea un miros puternic de alcool.

Într-un final, străinul a fost returnat conform procedurilor legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *