Un studiu britanic țintește depistarea precoce a bolii Alzheimer
În stadiul incipient al bolii Alzheimer, o persoană ar putea să nu aibă simptome evidente, ceea ce face foarte dificil diagnosticul și tratamentul. Noul studiu, condus de cercetătorii de la Universitatea din Oxford, va viza caracteristicile măsurabile, cunoscute sub numele de biomarkeri, care pot detecta foarte devreme apariția bolii.
Studiul intitulat "The Deep and Frequent Phenotyping" va recruta 250 de voluntari iar testele vor fi implementate pe parcursul a 12 luni. Unii dintre participanții vor avea riscul de a dezvolta boala Alzheimer, în timp ce alții nu vor fi considerați cu risc, potrivit universității.
În timpul testelor, dispozitivele portabile vor fi folosite astfel încât cercetătorii să poată avea informații detaliate privind mișcarea și mersul voluntarilor, precum și o imagistică retiniană sofisticată.
"Dacă putem identifica biomarkerii prezenți în acest stadiu foarte timpuriu, am avea șansa să tratăm boala mai devreme, ceea ce este vital dacă dorim să prevenim deteriorarea memoriei și gândirii oamenilor", a spus Simon Lovestone, conducătorul cercetării și profesor la Universitatea din Oxford.
Noii potențiali biomarkeri vor permite cercetătorilor să recunoască stadiile incipiente ale bolii Alzheimer și pe cei care sunt potriviți pentru studierea unor noi tratamente posibile, potrivit universității citate de agenția Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!