Actualitate

Un tânăr a decedat după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de un automobil

Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, tânărul era pasager al unei motociclete, care s-a izbit frontal cu un automobil, scrie IPN.

Accidentul s-a produs pe strada principală din localitate. Motociclistul, de 24 de ani, a accelerat viteza şi a ieşit pe banda opusă de circulaţie, unde s-a ciocnit frontal cu un automobil, la volanul căruia se afla un consătean de-al său, în vârstă de 21 de ani.

În urma impactului, pasagerul motocicletei a fost transportat la spitalul raional Sângerei, unde la scurt timp a decedat. Motociclistul, şi el rănit, a ajuns la spitalul municipal din Bălţi.

Poliţiştii au stabilit că tânărul care conducea motocicleta nu are permis de conducere, iar unitatea de transport nu este înregistrată corespunzător.

Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă că, în primele 5 luni ale anului curent, pe tot teritoriul republicii au avut loc 115 accidente rutiere cu implicarea motocicletelor, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 8 persoane. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *