Social

Un tânăr a fugit pe fereastra Judecătoriei Soroca, cu sediul în Florești. Oamenii legii îl caută

Un tânăr a reușit să evadeze pe fereastra instanței de judecată, în timp ce magistrații erau în deliberări și urmau să-i schimbe măsura de arest preventiv.

Menționăm că totul a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 17 mai, în jurul orei 16:20, din Judecătoria Soroca, cu sediul în Florești, susțin sursele PulsMedia.MD.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, vizat într-un dosar penal, și care a fost escortat de către angajații IP Soroca la instanța de judecată din orașul Florești, unde magistrații urmau să-i schimbe măsura preventivă, din arest la domiciliu, în arest într-o instituție de detenție.

De asemenea, sursa citată menționează că în timp ce magistrații s-ar fi retras în camera de deliberări, ca ulterior să emită decizia, individul ar fi profitat de neatenția celor care l-au escortat, a ieșit prin fereastra unui birou vecin și a fugit într-o direcție necunoscută.

Solicitată telefonic, Ina Moscaliuc, ofițerul de presă al IP Florești a confirmat informația și a declarat că până la această oră individul încă nu a fost prins.

Oamenii legii întreprind toate măsurile de rigoare pentru a stabili locul aflării acestuia, cu ulterioara reținere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *