Actualitate

Un tânăr a rămas fără mașină după ce a cumpărat-o de pe internet

Tânărul s-a prezentat pentru verificărie pe sensul de intrare în Republica Moldova, fiind la volanul unui Audi A4, cu plăcuțele de înmatriculare bulgărești.

În urma controlului, s-a constatat că certificatul de înmatriculare al mașinii nu era autentic. Tânărul, în vârstă de 28 ani, le-a explicat poliţiştilor de frontieră modul în care a cumpărat automobilul și a declarat că nu ştia despre cele depistate. Negocierile de vânzare – cumpărare au fost purtate pe o rețea de socializare, iar încheierea înțelegerii a avut loc pe teritoriul Italiei. Cele două părți nu au întocmit niciun act ce ar confirma în detalii acordul care a avut loc.

Astfel, contra sumei de 850 de euro, tânărul a intrat în posesia automobilului reținut în punctul de trecere, ca ulterior să fie indisponibilizat pe teritoriul PTF Leușeni.

Pe acest caz a fost întocmit un proces verbal de ridicare a certificatului de înmatriculare și trasmis către expertiză.

Bărbatul riscă o amendă de până la 650 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau până la 2 ani de închisoare.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *