Eveniment

Un tânăr cu dublă cetățenie se plimba cu o armă în mașină

În această dimineaţă, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca din România s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei, Ion R., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, conducând un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Cehia.

La controlul de frontieră efectuat de către poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, în mijlocul de transport a fost descoperită pe bancheta din spate, ascunsă într-o haină, o armă neletală cu alice, desfăcută pe componente, calibru 4,5 mm şi două cutii cu alice.

Tânărul a declarat că nu ştia că este interzisă trecerea frontierei cu arme fără autorizaţie.

Polițiștii români efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Arma a fost confiscată urmând a fi predată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani – Serviciul Arme şi Muniţii.

Timpul.md
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *