Social

Un tată din Anenii Noi, amendat după ce copilul său a lipsit repetat de la școală

Un bărbat din raionul Anenii Noi a fost amendat cu 300 de lei, după ce instanța a constatat că acesta nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile de întreținere, educare și instruire a copilului său minor.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, cazul a ajuns în atenția autorităților după ce copilul ar fi lipsit în mod repetat și nemotivat de la ore și ar fi fost găsit hoinărind pe străzi. În cadrul examinării cauzei s-a stabilit că minorul acumulase 34 de absențe nemotivate.

Tatăl și-a recunoscut vina în ședința de judecată. Acesta a declarat că are în îngrijire trei copii minori și că soția sa a părăsit familia, motiv pentru care nu reușește să acorde suficient timp îngrijirii și supravegherii acestora.

Instanța a examinat mai multe probe, printre care sesizări, declarații, procese-verbale întocmite de echipa multidisciplinară și o anchetă socială.

Potrivit materialelor dosarului, familia nu dispunea de condiții corespunzătoare, iar copiii prezentau semne de risc asociate neglijării părintești.

La stabilirea pedepsei, instanța a considerat recunoașterea vinovăției drept circumstanță atenuantă și a aplicat sancțiunea minimă prevăzută pentru această faptă – șase unități convenționale, echivalentul a 300 de lei.

Hotărârea poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *