ROMÂNIA

Un ucrainean a fost găsit spânzurat în pădure, la o lună după ce și-a abandonat TIR-ul în România

Un bărbat a fost găsit spânzurat într-o pădure din zona satului sucevean Forăști, aproape de drumul european E85. Ar fi vorba de un șofer ucrainean care a abandonat TIR-ul pe marginea drumului în urmă cu o lună de zile.

Cadavrul aflat în stare de descompunere a fost descoperit de un localnic. Acesta a alertat poliția, iar după primele investigații a reieșit că bărbatul a murit în urmă cu cel puțin două-trei săptămâni, scrie Monitorul de Suceava.

Potrivit presei locale, ar fi vorba de un cetățean ucrainean, de aproximativ, 50 de ani, care a dispărut la jumătatea lunii iunie. Atunci au apărut sesizări privind un TIR abandonat la marginea E85, în zona în care a fost găsit acum cadavrul, care bloca parțial drumul.

Polițiștii au luat legătura cu firma ucraineană care deținea camionul și a fost trimis un alt șofer care a recuperat vehiculul. Șoferul, care ar fi abandonat TIR-ul- după o discuție cu patronul firmei, nu fost găsit.

Anchetatorii spun că există mai multe indicii care arată că trupul găsit în pădure, la aproximativ un kilometru de locul în care a fost abandonat camionul, este al șoferului ucrainean.

Cadavrul a fost ridicat de legiști în vederea efectuării necropsiei. Poliția ia în calcul varianta unei sinucideri.

Sursa: ProTV


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *