Actualitate

Unde își fac studiile studenții din R. Moldova?

Fie că sunt atraşi de condiţiile moderne de studii, fie că văd mai multe perspective de viitor în alegerea pe care o fac. Neglijind instituţiile de învăţămînt de la noi din ţară, aceştia aleg colegiile şi universităţile din Romania, Rusia, Franţa, SUA, Marea Britanie, Germania, Grecia, Bulgaria. 

Romania ocupă primul loc în clasamentul ţărilor unde pleacă abiturienţii din Moldova. Anul acesta Guvernul Romaniei a oferit 5500 de burse (cu 10 % mai multe ca în anul precedent), dintre acestea 3300 pentru ciclul primar al învăţămîntului superior, 1550-pentru învăţămîntul preuniversitar, 550-pentru masterat şi 125 de burse doctorale. Necătînd la această propunere generoasă din partea Romaniei, doar 2800 de absolvenţi au depus actele.

Vecinii de peste Prut sunt cei mai darnici la capitolul oferirii burselor. Spre exemplu, Ucraina, anul acesta, a oferit 100 de burse pentru studenţii moldoveni, iar Rusia doar 65 (majoritatea absolvenţilor au ales să studieze energetica, ingineria, fizica şi matematica, managment, ştiinţe ale comunicării).

Compania DEC Moldova, de 14 ani, oferă elevilor, liceenilor, studenţior din Moldova posibilitatea de a-şi continua studiile peste hotare, punînd la dispoziţia lor cele mai bune instituţii de învăţamînd din lume. Anul acesta, prin intermediul DEC Moldova, în jur de 150 de elevi au ajuns la studiile în Marea Britanie, SUA, Germania, Elveţia, Canada, Italia, Austria, Cipru şi Olanda.

Cei ce ajung să studieze peste hotare graţiei companiei DEC Moldova, rămîn impresionaţi. Daiana, a plecat în 2011 să studieze în Canada : "aici este mult mai uşor decît în Moldova de a-ţi gasi un job după ce termini faculatea. Încă, de la universitate, discutăm despre proiecte reale în care putem să ne încadrăm şi să demonstrăm că suntem buni specialişi. În profesia pe care am ales-o, arhitect, acest lucru contează mult.Uneori e obositor, trebuie să stăm pînă seara tîrziu, să finisăm activităţile de grup ,dar se merită". Virginia a plecat în septembrie în Olanda: "am reuşit deja să imi fac prieteni, profesorii explică totul foarte clar, sunt studenţi veniţi şi din Germania, ne deosebim unii de alţii, dar acest lucru face ca procesul de studiere să fie mai interesant."

D.C. (LINK)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *