IT&C

“Unde vei fi peste 5 ani?”, întrebarea la care Microsoft şi Google îţi răspund

Cu ajutorul softului "Far Out", cercetătorii Microsoft şi Google pot să estimeze unde te vei afla 5 ani mai târziu, relatează dailymail.co.uk.
Cu ajutorul unui GPS, pe care persoana trebuie să îl poarte permanent la ea, indiferent că merge la cumpărături, se întâlneşte cu prietenii sau se duce la muncă, "Far Out" determină locaţia în care subiectul se va afla după 5 ani.

Adam Sadilek şi John Krumm au efectuat un experiment în Seattle, la care au participat 703 persoane. Fiecare a respectat condiţia de a purta permanent la el GPS-ul.

Experimentul a arătat că "Far Out" putea să estimeze unde se afla fiecare persoană peste 5 ani, adaptându-se şi la ieşirile din rutină ale subiecţilor.

"Far Out" utilizează toate informaţiile pentru a estima cu precizie locaţiile în care se va afla o persoană în viitor. "Far Out" ia în considerare şi dacă persoana respectivă îşi schimbă slujba, îşi încheie o relaţie sau se mută atunci când prezice viitorul.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *