Internațional

UNFPA: India urmează să devină cea mai populată ţară din lume până la mijlocul lui 2023 şi să depăşească China cu aproape trei milioane de locuitori

India urmează să devină cea mai populată ţară din lume la mijlocul anului 2023 şi să depăşească China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit unor estimări publicate miercuri de către ONU, relatează AFP și News.ro.

Populaţia indiană va fi de 1,4286 miliarde de locuitori, iar a Chinei de 1,4257 de locuitori, se arată într-un raport al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) privind starea populaţiei mondiale.

Potrivit unor date oficiale publicate la începutul lui 2023, populaţia chineză a scăzut în 2022 pentru prima oară din 1960-1961, după ce o foamete, care a apărut în 1959, s-a soldat cu zeci de milioane de morţi, din cauza unor erori ale politicii economice a ”Marelui Salt Înainte”.

În mod paradoxal, această scădere a populaţiei Chinei intervine în pofida unei relaxări a politicii limitării naşterilor, în ultimii ani.

În urmă cu doar zece ani, chinezii aveau dreptul să aibă un singur copil.

Începând din 2021, ei pot să aibă trei copii.

Această scădere este imputată, în general, costului traiului, care a crescut puternic în China, la fel ca cel al ediucaţiei unui copil.

Nivelul mai înalt al studiilor femeilor conduce la o amânare a sarcinii.

FĂRĂ RECENSĂMÂNT

India nu dispune de nicio dată oficială despre numărul locuitorilor săi, pentru că nu a mai efectuat vreun recensământ din 2011.

Un recensământ în India, care are loc o dată la zece ani, urma să aibă loc în 2021, însă a fost amânat din cauza pandemiei covid-19.

Obstacole logistice şi reticenţe politice împiedică desfăşurarea acestuia în prezent şi este puţin probabil ca acest exerciţiu de mare amploare să aibă loc în curând.

Guvernul naţionalist hindus al premierului Narendra Modi este acuzat de către critici de o întârziere deliberată a recensământului, cu scopul de a nu face publice date despre probleme sensibile precum şomajul înaintea alegerilor naţionale de anul viitor.

Economia indiană întâmpină difucultăţi în a furniza locuri de muncă milioanelor de tineri care sosesc anual pe piaţa muncii.

Jumătate din populaţia gigantului asiatic este vârstă de până la 30 de ani.

India se confruntă cu dificultăţi uriaşe în producerea de electricitate, hrană şi locuinţe suficiente pentru locuitorii ei tot mai numeroşi.

Marile oraşe indiene deja fac faţă cu greu acestei situaţii.

OPT MILIARDE

Potrivit Pew Research Centre, un centru de reflecţie american, populaţia indiană a crescut cu peste un miliard de oameni din 1950, anul în care ONU a început să stabilească date demografice.

În raportul UNFPA se estimează că populaţia mondială urmează să atingă 8,045 de locuitori la aceeaşi dată.

Alte ţări, în principal în Europa şi Asia, se pot aştepta la prăbuşire demografică în următoarele decenii, potrivit unor date publicate de către ONU în iulie cu privire la evoluţia populaţiei modiale până în anul 2100.

Astfel, în Africa, populaţia urmează să crească de la 1,4 miliarde la 3,9 miliarde de locuitori până în 2100, reprezentând 38% dintre locuitorii planetei, în creştere puternică de la aproximativ 18% cât reprezintă în prezent.

Opt ţări cu peste zece milioane de locuitori – majoritatea în Europa, între care Grecia, Italia, Polonia, Portugalia şi România – au înregistrat scăderi ale populaţiei în ultimul deceniu, potrivit datelor publicate de ONU în iulie.

Potrivit aceloraşi date, Japonia înregistrează un declin din cauza îmbătrînirii populaţiei nipone – o scădere de pest trei milioane de locuitori în perioada 2011-2021.

Populaţia mondială ar urma să înceapă să scadă abia începând din anii 2090, după ce va atinge un vârf de 10,4 miliarde de locuitori, potrivit ONU.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *