ActualitateInternaționalUltima oră

Ungaria continuă să se aproprie tot mai mult de Rusia: A primit combustibil nuclear rusesc pe calea aerului, ocolind Ucraina invadată

Miercuri, 6 aprilie, Ungaria a primit prima livrare de combustibil nuclear din Rusia pentru centrala sa nucleară de la Paks, construită cu ajutorul Moscovei, una dintre semnele legăturilor tot mai strânse pe care Viktor Orban le are cu Vladimir Putin. Combustibilul nuclear a ajuns în Ungaria pe calea aerului, din cauza faptului că invazia rușilor în Ucraina a făcut imposibilă transportarea acestuia cu trenul, scrie Digi24.ro.

Anunțul a fost făcut, joi, de ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a spus din nou că Ungaria respinge impunerea de sancțiuni pe gazul și petrolul rusesc, dar și că sancțiunile pe domenii precum cel al energiei nucleare reprezintă o „linie roșie” pentru Ungaria.

„Combustibilul a venit mereu din Rusia cu trenul, via Ucraina, însă din păcate, acest lucru nu mai este posibil, așa că a trebuit să găsim o cale alternativă de a-l transporta”, a spus Szijjarto într-un clip video publicat pe Facebook.

Șeful diplomației ungare a precizat și că livrarea a ajuns prin spațiul aerian al Belarusului, Poloniei și Slovaciei cu aprobarea celor trei țări, în condițiile în care energia nucleară nu se află pe lista de sancțiuni a UE.

Ungaria vrea să-și extindă centrala nucleară de la Paks cu încă două reactoare rusești VVER, fiecare cu o capacitate de 1,2 gigawați. Proiectul a fost acordat companiei nucleare ruse, Rosatom, în 2014, fără licitație, și reprezintă unul dintre semnele relațiilor apropiate între Orban și dictatorul rus.

Deși a condamnat invazia rusească din Ucraina, Orban s-a poziționat ca fiind cel mai pro-Putin lider european, respingând sancțiunile pe importurile energetice împotriva Moscovei, acceptând șantajul lui Putin privind plata în ruble și refuzând să acorde ajutor militar Ucrainei în lupta acesteia împotriva invadatorilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *