Economie

Ungaria interesată să investească în infrastructura energetică şi telecomunicaţii

Principalele subiecte din agenda întrevederii au vizat dezvoltarea proiectelor investiționale în sectorul energetic, industria agro-alimentară, infrastructură și dezvoltare regională.

În cadrul întâlnirii oficialii au vorbit despre perspectivele de cooperare economică, oportunităţile comerciale şi investiţionale dintre ţara noastră şi Ungaria. Părţile au convenit asupra stabilirii unei agende pentru reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-ungare din luna septembrie 2015, de la Budapesta. De asemenea, ambasadorul Ungariei a prezentat mai multe domenii de interes pentru investitorii ungari în RM, printre acestea fiind sectorul energetic, modernizarea şi dezvoltarea reţelelor electrice de distribuţie, proiecte de eficienţă energetică, telecomunicaţii, programe de asistenţă pentru IMM-uri, apeducte, salubrizare ș.a.

Referitor la oportunitățile investiționale în RM, Stephane Bride a vorbit despre desfăşurarea în anul curent a trei runde de privatizare, prima va fi lansată în perioada aprilie-mai. Ministrul Economiei a menționat că efortul Guvernului este îndreptat spre atragerea capitalului privat prin mai multe instrumente, inclusiv prin parteneriate publice-private.

“Interesele investiţionale ale părţii ungare în Republica Moldova coincid cu obiectivele noastre de dezvoltare în sectorul energetic, industrial, mediul de afaceri ş.a. Suntem preocupați de atragerea investitorilor străini, care veniți aici, să dezvolte proiecte inivaţionale, competitive, astfel contribuind la creșterea economică sustenabilă a țării”, a spus ministrul Economiei.

La rândul său, diplomatul ungar dat asigurări că va contribui asupra unui dialog mai intens în următoarea perioadă, inclusiv pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-ungare pentru a fi identifica și promova toate oportunitățile de cooperare bilaterală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *